среда, 24 апреля 2019 г.


Bibliotecarul- unda viitorului

" Biblioteca este un cabinet magic în care există mai multe spirite vrăjite ."
 (Jorge Louis Borges)

23 aprilie sărbătorim Ziua Bibliotecarului, această manifestare fiind în strânsă legătură cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Această frumoasă sărbătoare este o oportunitate pentru întreaga societate de a aprecia la justa valoare rolul cărţii ca temelie a culturii, educaţiei, comunicării şi vieţii sociale. 
 Astăzi bibliotecile sunt pe drept cuvânt centre comunitare ce ascultă vocea comunității și abordează necesitățile acesteia, servesc drept mijloc de conectare a cetățenilor la informații valoroase. Beneficiarii de azi pot dobândi cunoștințe și abilități, pot învăța lucruri noi și pot petrece timpul liber cu suportul bibliotecarului modern. Suntem astăzi martorii energiei, creativității și entuziasmului pe care bibliotecarii le-au adus în munca lor, dar și a impactului pe care l-au adus în satele și orașele în care activează.
Rețeaua bibliotecilor publice din raionul Dondușeni,cred eu, are un viitor luminos. Avem înregistrate succese cu care ne mândrim.Grație programului Novateca, 19 biblioteci publice din rețea au fost înzestrate cu echipament modern : calculatoare și tablete, imprimane, laptopuri, proiectoare etc. Anume grație lor, utilizatorii bibliotecilor noastre pot beneficia de deservire corespunzătoare cerințelor zilei.
Ne bucură faptul că tot mai multe biblioteci implimentează servicii noi de bibliotecă,atât de utile comunităților noastre,dar și receptivitatea bibliotecarilor de a participa la diverse instruiri profesionale beneficiind de cursuri de educație formală, non-formală și informală, organizate de Centrele Naționale și Regionale de Formare Profesională.
În ajunul sărbătorii profesionale, Ziua Bibliotecarului, adresez tuturor colegilor cele mai sincere felicitări, urări de bine,sănătate,prosperitate,creativitate,realizări și împliniri frumoase pe plan profesional,fericire și voie bună!

 Director BPR ,,Ion Druță”,Dondușeni
Svetlana Lupan




Segvențe de la sărbătoarea ,,Ziua Bibliotecarului” 
organizată la BPR,,Ion Druță”









 



Concursul literar „La izvoarele înțelepciunii” la a XXIX-a
ediție


În scopul promovării lecturii și familiarizării elevilor cu viața și activitatea
personalităților din literatura, cultura, istoria națională și universală, Ministerul
Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova , Biblioteca Națională pentru
Copii ”Ion Creangă”, organizează în 2019 ediţia a XXIX-a  a Concursului literar „La izvoarele înţelepciunii”, dedicată vieții și  creației scriitorului Camil Petrescu.

La  18  aprilie,  curent,  la  Biblioteca  Publică Raională”Ion Druță” din or. Dondușeni  s-a desfășurat etapa raională a Concursului  literar  ”La izvoarele înțelepciunii”, la  care  și-au  dat  competiție  elevii  din  instituțiile  de  învățământ  din  raion.  A  fost  o concurență serioasă pentru elevi, cu multe emoții, la care și-au testat cunoștințele în cadrul a  patrui probe.
Participanții au fost salutați de dna Dolghieru Svetlana, specialist principal la DECT Dondușeni, care le-a inspirat o doză de curaj  și  le-a dorit succes tuturor  participanților.
Cunoștințele  participanților  au  fost  apreciate  de  membrii  juriului:  Dolghieru Svetlana  -specialist  principal DECT Dondușeni; Caramîș Oxana  - specialist principal la BPR,,Ion Druță” ,  Vrabie Tatiana  -  bibliotecar principal BP Plop și  Bețivu Ala  -  bibliotecar  la LT  „Prometeu” Baraboi.
 Elevii au fost apreciați obiectiv, în corespundere de cunoștințele demonstrate atât la proba scrisă, cât și la cele orale.
De primul loc s-a învrednicit eleva Calin Catalina  (gim.Arionești); pe locul II s-a plasat eleva Cazacu Catalina (LT,,A. Mateevici”Dondușeni), iar elevei Rotaru Maria (LT Sudarca) i s-a conferit  locul III.Celelalte participante s-au învrednicit de  mențiuni pentru participare în cadrul concursului
Tuturor participanților li s-au oferit cadouri .Organizatorii  și gazda concursului  au adus sincere mulțumiri tuturor profesorilor  de limba și literatura  romană   și    bibliotecarilor   din raion  care au depus o muncă enormă în pregătirea elevilor pentru concurs.Mulțumiri au fost aduse și conducerii DECT Dondușeni pentru suportul financiar în acordarea cadourilor pentru participanți .
Câștigătoarea  concursului, Calin Catalina  ,  va  avea  fericita  ocazie    reprezinte
raionul Dondușeni  la Concursul republican ”La izvoarele înțelepciunii”,   care se va desfășura
18 mai, curent. Îi dorim multă baftă!

Svetlana Lupan
director BPR,,Ion Druță”








четверг, 11 апреля 2019 г.

2019
Dezvoltarea colecțiilor în lumina
 Legii cu privire la biblioteci, 2017.
          Complectarea  colecțiilor Bibliotecii Publice Raionale,,Ion Druță”, Dondușeni  de-a lungul anilor a fost orientat spre  menținerea colecțiilor de documente ,deja format și îmbogățirea cu noi tipuri de lucrări reprezentative, conform necesităților comunității în care activăm. Fondul documentar este organizat sistematic și cuprinde  documente  cu caracter enciclopedic și  universal din  diferite domenii care  sunt aranjate  conform unui sistem ,denumit ,,clasificare” C.Z.U.( Clasificare Zecimal Universală).Toate cunoștințele umane conform C.Z.U. se împart în 10, zece mari clase (1 este  considerat întregul) ,astfel oricîte cifre s-ar  adăuga la dreapta ,prima cifră își păstrează valoarea de zecime.
Indicele de clasificare este esprimat prin cifre arabe de la 0 la 9,astfel:
0. Generalităţi
1. Filosofie
2. Religie
3. Ştiinţe sociale
4. Clasa este liberă de conţinut începînd din anul 1962. Pînă atunci, ea reprezenta lingvistica.
5. Ştiinţe teoretice pure (Matematici. Ştiinţele naturii)
6. Ştiinţe teoretice aplicate.( Medicină, tehnică, etc).
7. Arte, sport, loisir
8. Lingvistică, literatură beletristică
9. Istorie, Geografie, Biografii
În nou lege cu  privire la biblioteci poate fi găsit în:
Capitolul V
PATRIMONIUL  DE BIBLIOTECĂ
Articol 30.   Dezvoltarea colecțiilor  de bibliotecă . 
(1) Colecțiile  de bibliotecă se constituie  în corespundere cu titlul  bibliotecii ,identitate culturală  și lingvistică a  comunității ,interesele  și  cerințele  utilizatorilor  de bibliotecă și  includ  diferite  categorii de  documente  pe suport  de hîrtie sau  în  format  digital.
(2) Colecțile de bibliotecă  se  constituie și se  dezvoltă  prin  achiziționare ,abonare  ,transfer,schimb interbibliotecar național  și  internațional,precum  și prin donații.
(3) Bibliotecile  sunt  obligate  să-și  dezvolte  colecțiile  de documente prin achiziționarea de titluri din  producția  editorială curentă, precum și  prin complectarea retrospectivă.
Articol 31.   Patrimoniul național  de documente  de bibliotecă
(1) Din  patrimoniul național de  documente de bibliotecăfac parte  documentele  rare, deosebit de  valoraoase , care  prezintă un  interes  apart  pentru  cultura țării.Patrimoniul național de  documente  de bibliotecă este  protejat de stat.
(2) Patrimoniul  național  de  documente de bibliotecă este constituit  din:
(a)     documente bibliogile de unicat-cărți editate pînă la1850 și manuscrise;
(b) documente de bibliotecă dintre 1851 și 1960 care au intrat în istoria literaturii și a culturii  naționale și universale,precum  și cele de  după 1960 cu o prezentare  grafică deosebită  sau apărute  cu prilejul unor jubilee, tipărituri  cu  dedicații și autografe autentice ale autorilor și ex-librisuri;                                     
(c) - se referă la pentru  depozitul legal. 
(d) alte  documente  de  bibliotecă incluse  prin decizia  Ministerului  Culturii.
Articol 34.   Gestionarea colecțiilor de  bibliotecă
(1) Colecțiile  de bibliotecă se păstrează în  depozite și săli cu acces  liber.
(2) Gestionarea colecțiilor debibliotecă ,include  evidența și casarea  acestora,se face în  conformitate cun  regulamentul  elanorat și  aprobat de către Ministerul culturii
(3) Bicliotecile  sunt  obligate să utilizeze  aceaeași proceduri de evidență a achizițiilor documentelor de  bibliotecă și a mișcării acestora.
(4) Casarea documentelor  de  bibliotecă din colecții se aplică în  cazul uzurii  fizice  , morale ,pierderi ,transferuri în  alte biblioteci,după omperioadă de minimum un an de la  achiziție ,prin  hotărîrea conducerii bibliotecii.
(5) Personalul   bibliotecilor este responsabil de colecții cu acces  liber/sau  destinat  împrumutului la domiciliu și răspunde  material pentru  lipsa  constatată la inventariere, care depășește  anual 0,2% din  totalul  fondului    inventariat.
           

Referințe bibliografice :
   529 LEGEA cu privire la biblioteci.; Monitorul Oficial RM nr.301-315 ,  
  18 august 2017;-141-145 p.
                         Valentina     Tachii          Șefa Serviciului Fonduri B.P.R.Dondușeni,,Ion Druță.”

четверг, 4 апреля 2019 г.

Cartea-i far în larg de mare,când e timpul furtunos

                                                      Cartea-i bucuria noastră
                                                      Are multă-nvățătură,
                                                       Ea a strâns toată lumina,
                                                       N-a uitat o picătură .
                                                  
Poartă-n paginile-i scumpe
Toată -nțelepciunea lumii
Are scris în ea din vremuri
Tot ce ne-au lăsat străbunii.

                                                           Tu , copilule ,iubește-o   
                                                           Și în viață ,nu uita
                                                           Că fiind lumina țării
                                                          Cartea-i și lumina ta .
În cadrul clubului dramatic ,, Teatrul cărții ” a avut loc o oră literară cu genericul ,,Cartea -i far în larg de mare , când e timpul furtunos ” . Activitate din cadrul Săptămânii Lecturii și a Cărții pentru Copii .În fiecare an prima săptămână a lunii aprilie , este o sărbătoare pentru copiii dornici de noi descoperiri , prin intermediul celor mai fideli prieteni - cărțile .Biblioteca Publică Raională ,,Ion Druță ”și-a deschis larg brațele , întâmpinând copii de diferite vârste. Oaspeți multașteptați au fost elevii clasei a III ,, A”, de la LT,, A. Mateevici”,însoțiți de învățătoarea Corcimari Zinaida.
Ei au participat cu mult entuziazm la activitatea propusă ,unde au vizionat filmulețul ,,Drumul cărții ”s-au informat despre cărțile propuse de bibliotecare , aducând un frumos omagiu cărții prin înscenări și poezii .  La sfârșitul activității copiii au dorit să împrumute câte o carte , plecând spre casă cu un nou prieten , cartea selectată de ei .
       Cartea este o comoară , un izvor de înțelepciune, un bun prieten al nostru, de aceea trebuie iubită și respectată .
Gorea - Lazarencu Tatiana , șef birou oficiu copii din cadrul BPR ,, Ion Druță”








Educația Mediatică pentru elevi

Astăzi, 3 aprilie 2019, la Biblioteca Publică Raională ,,Ion Druță”, Dondușeni am dat start la instruirile în Educația Mediatică.
Au participat 12 elevi din cl.IX-a A de la LT ,,A. Mateevici”
Într-o societate dominată de media, elevii la fel ca și cei maturi au necesitatea de a cunoaște cum să înțeleagă informațiile, cum să o transmită corect dar și să o selecteze și să o sistematizeze.
La prima instruire elevii au fost familiarizați cu: Ce este mass-media?, mijloacele și funcțiile mass -media, principiile media, etc., au memorat conceptele învățate, folosindu-se de tehnica ,,Mâna oarbă”. Instruirea a captivat interesul tinerilor.
#irexeurope
#educațiamediatică











Aripile naturii

Cu zborul, cântecul şi frumuseţea lor ne încântă şi inspiră. Sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţe, fertilizează solul, oxigenează aerul şi contribuie la stabilizarea climei, iar ca atracţii turistice sprijină economia. În plus, ne dau şi nenumărate lecţii de viaţă. Cea mai veche sărbătoare din calendarul mediului este Ziua Internaţională a Păsărilor, sărbătorită în 1 aprile încă din anul 1906, şi are la baza Convenţia pentru apărarea păsărilor care promoveză principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei. Dacă ele încep să dispară, mediul se află în pericol şi trebuie să acţionăm. Noi ,BPR „Ion Druță” împreună cu elevii clasei a I-a “B”, învățătoare dna Spatari Ludmila de la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, am petrecut o oră de informare despre viața și importanța păsărilor în natură.
Am prezentat un filmuleț informativ despre păsările sedentare și migratoare. Împreună cu elevii am vizionat un video care reda trilurile și frumusețea a zeci de mii de păsări.
 Spre sfârșitul activității copii au fost puși la o încercare prin care au  dat răspuns la  mai multe ghicitori. Și totodată am prezentat o victorină literară despre păsări. Copiii ingenioși și isteți ne-au uimit prin răspunsurile lor corecte.
Bibliotecari la  BPR “Ion Druță”
Criminschi Lilea
Popovici Doina